Tabloul Mediatorilor

Alba (109)
Arad (118)
Argeş (160)
Bacău (164)
Bihor (239)
Bistriţa-Năsăud (40)
Botoşani (81)
Brăila (89)
Braşov (238)
Bucureşti (1293)
Buzău (121)
Călăraşi (40)
Caraş-Severin (63)
Cluj (273)
Constanţa (292)
Covasna (19)
Dâmboviţa (113)
Dolj (200)
Galaţi (205)
Giurgiu (57)
Gorj (56)
Harghita (30)
Hunedoara (122)
Ialomiţa (59)
Iaşi (305)
Ilfov (96)
Maramureş (96)
Mehedinţi (71)
Mureş (115)
Neamţ (121)
Olt (72)
Prahova (197)
Sălaj (28)
Satu-Mare (57)
Sibiu (159)
Suceava (118)
Teleorman (65)
Timiş (364)
Tulcea (63)
Vâlcea (115)
Vaslui (73)
Vrancea (94)

Ultimii mediatori pe site

Mediatorul autorizat Rădulescu Dragoş-Marian are sediul biroului de mediator în Bucure...Detalii: Mediator Rădulescu Dragoş-Marian
Mediatorul autorizat Naicu Valentin are sediul biroului de mediator în Str. Brazda lui N...Detalii: Mediator Naicu Valentin
Mediatorul autorizat Olei Darius-Mihail are sediul biroului de mediator în Str. Aleea Su...Detalii: Mediator Olei Darius-Mihail
Mediatorul autorizat Pleşea Vasile are sediul biroului de mediator în Str. Oteşani, nr.12,...Detalii: Mediator Pleşea Vasile
Mediatorul autorizat Martin Vasile-Emil are sediul biroului de mediator în str. Iuliu Ma...Detalii: Mediator Martin Vasile-Emil

Donna Hews. Steve & Son - Cazul melcului din berea de ghimbir

[ 0 ]Păreri
0

Faptele

Era o seară fierbinte de vară în Paisley. Donna Hew, 44 de ani, a mers într-o cafenea şi a cumpărat o sticlă de bere de ghimbir. Proprietarul cafenelei i-a servit băutura, turnând o parte din conţinutul sticlei într-un pahar. După ce şi-a terminat paharul, Donna Hew a turnat restul de sticlă în pahar. în timp ce turna, un melc parţial descompus a curs din sticlă. La vederea melcului dezgustător în băutura sa, Donna Hew a suferit un şoc. Mai târziu, din cauza impurităţilor din băutura pe care o consumase deja, Donna Hew a fost doborâtă de o gastroenterită severă.

Cazul pentru Donna Hew

Donna Hew doreşte să introducă o acţiune juridică, ca urmare a daunelor şi pierderilor suferite. Avocaţii acesteia, Meek Wimpish &. Softly au sfatuit-o că nu se poate introduce nicio acţiune împotriva proprietarului cafenelei, deoarece sticla ajunsese acolo corect sigilată şi era închisă la culoare, opacă, aşadar greu de examinat.

Avocaţii Donnei Hew au descoperit că cei de la Steve 8c Son, în cursul producerii băuturii de ghimbir, au depozitat sticlele goale şi neastupate într-o pivniţă, înainte de a fi umplute. Cu toate acestea, avocaţii au sfatuit-o pe Donna Hew că, date fiind legile curente, e puţin probabil să câştige împotriva Steve &c Son, deoarece nu exista nicio relaţie contractuală între ea şi producători, iar melcul nu poate fi privit ca o „substanţă periculoasă”.

Donna Hew a mai fost informată de către avocaţii săi în legătură cu „principiul ecluzei”: e puţin probabil ca instanţa să extindă aplicarea legii pentru astfel de subiectc de teamă să nu „deschidă ecluza” pentru numeroase astfel de acţiuni. într-adevăr, avocatul acesteia, dl. Wim-pish a citat următorul pasaj din sentinţa judecătorului Lord Anderson pronunţată cu 3 ani mai devreme, într-un caz foarte asemănător:

într-un caz în care bunurile pârâţilor au fost larg răspândite pe teritoriul Scoţiei, pare chiar revoltător să-i facem responsabili în faţa oamenilor de condiţiile conţinutului fiecărei sticle care părăseşte fabrica de producţie. Este evident că în cazul unei astfel de răspunderi a pârâţilor, aceştia ar putea fi chemaţi în reclamaţii imposibil de investigat sau de răspuns.

Dna. Donna Hew este scandalizată. Nu poate crede că Steve &. Son poate scăpa cu asemenea neglijenţă. Ea insistă să meargă în instanţă, după ce a suferit pierderi estimate la 14.000 de lire, dar a fost convinsă, conform reglementărilor instanţei, să încerce întâi medierea, în particular, aceasta le-a spus avocaţilor că ar fi pregătită să accepte şi o sumă mai mica, în schimbul unor scuze şi recunoaştere a vinei.

Cazul pentru Steve & Son

Dl. Steve este furios. I-a spus fiului său de „mii” de ori să cureţe pivniţa, iar acum reputaţia acestei vechi afaceri de familie este pusă serios în pericol. Are o oarecare înţelegere pentru Donna Hew şi se simte cumva obligat moral faţă de aceasta.
Dar avocaţii săi l-au sfătuit că reclamanta nu are şanse în instanţă, deoarece Curtea nu doreşte să extindă principiul răspunderii. Totuşi, este îngrijorat că publicitatea negativă sau o sentinţă împotriva firmei, mai ales date fiind faptele, ar fi dezastruoase pentru vânzările viitoare. Le-a spus avocaţilor săi că este pregătit să plătească până la 8.000 de lire, dar fară să existe vreo urmă de acceptare a răspunderii şi că trebuie să existe o clauză de confidenţialitate în orice acord încheiat.

Comentariu psihologic
In acest comentariu psihologic, studiul de caz este analizat din perspectiva următoarelor aspecte care sunt stabilite în roata grafică de mai sus şi care pot afecta părţile:

• incertitudinea

• timpul şi efemeritatea

• sinele: respectul şi valoarea de sine

„Conflictul şi soluţia” reprezintă un ciclu permanent în rotaţie. Este un aspect inevitabil al unei dinamici ciclice, carc reprezintă în sine o calitate inerentă şi parte a existenţei umane naturale. Conflictul este un dat al lumii şi este mereu conectat cu respectul de sine (vezi în continuare) şi cu toate celălalte „date universale comune”.

Incertitudinea

Incertitudinea şi contradicţia caracterizează existenţa oricărei persoane de-a lungul vieţii, din prima până în ultima zi. A fi conştient de contradicţia şi caracterul imprevizibil al oricărui moment al vieţii pândeşte neplăcut în aproape orice activitatc umană. Incertitudinea şi efemerita-tea fiinţei umane reprezintă date sau condiţii universale nealterabile.

Aceste condiţii sunt foarte răspândite în procesul de mediere şi, de aceea, trebuie să fie luate în considerare dc către mediator. Fiecare individ răspunde acestor date în propria sa manieră; fiecare persoană va experimenta această incertitudine în modul său propriu. Aceasta este unicitatca existenţei.

In mediere, în special în sesiunile private, mediatorul trebuie să gestioneze anxietatea şi neliniştea pe care aceste „date” le pot provoca, în timp cc încearcă să stabilească un mediu sigur şi dc încredere, mediatorul trebuie să traseze pentru Donna şi Steve graniţe ferme pe care aceştia se pot baza cu consecvenţă şi predictibilitate. Deoarece este imposibil de creat o siguranţă deplină, mediatorul trebuie să găsească cele mai bune metode pentru a obţine un mediu cât mai sigur posibil.

Atât Donna, cât şi Steve, vor fi supuşi unor temeri şi nelinişti create de incertitudinile poziţiilor lor:

Disputa:

Donna nu poate accepta sfatul juridic conform căruia nu are practic un caz de instanţă, dar a nu urma acest sfat are consecinţe incerte. Steve este asigurat de poziţia juridică, dar este nesigur de efectul pe care alţi factori, cum ar fi publicitatea negativă, l-ar putea avea asupra firmei şi reputaţiei familiei sale.

Procesul medierii:

E posibil ca Donna şi Steve să nu fi participat înainte la nicio mediere: nu vor şti la ce să se aştepte. Chiar neştiinţa lor cu privire la proces poate crea nesiguranţă, iar acest lucru la rândul lui va duce la nelinişte şi îngrijorare.

Mediatorul:

Chiar dacă Donna şi Steve au o oarecare experienţă în mediere, aceştia vor fi preocupaţi de calitatea şi natura mediatorului: va fi plăcut să lucreze cu mediatorul? E posibil ca mediatorul să ţină partea Donnei sau a lui Steve? Va fi mediatorul suficient de bun pentru a rezolva conflictul?

Rezultatul:

în mediere, ca şi în instanţă, un singur lucru este sigur şi anume faptul că rezultatul este incert. Şi Donna şi Steve se vor lupta din greu cu povara grea a nesiguranţei rezultatului medierii.

Cu siguranţă, Donna şi Steve ar aprecia confortul certitudinii -siguranţa de a şti cum se va răspunde la toate întrebările de mai sus. Dar acest lucru nu este posibil. Este încă una dintre ambiguităţile şi paradoxurile cu care ambele părţi se confruntă.

Timpul şi efemeritatea

Timpul şi natura trecătoare a vieţii sunt şi ele reflectate în sesiunile de mediere. Şi Donna şi Steve, dar şi mediatorul, vor fi supuşi efectului timpului, efemeritatea fiecărei acţiuni şi natura temporară a sesiunilor de mediere.

Aici apare caracterul universal şi inevitabil, respectiv faptul că toţi vor avea tendinţa de a răspunde acestor incertitudini cu sentimente de nesiguranţă: Donna, Steve şi mediatorul, fiecare dintre ei va reacţiona în felul lui propriu.

Limitarea în timp dă un atribut atât pozitiv, cât şi negativ medierii. Partea pozitivă este natura intensă a confruntării. Şi Donna, şi Steve sunt conştienţi că, până la sfârşitul zilei de mediere, vor şti dacă există o soluţie pentru disputa dintre ei şi, dacă da, natura şi termenii acestei soluţii. Aspectul negativ constă în faptul că medierea este influenţată de dorinţa Donnei şi a lui Steve - dar şi a mediatorului, de a găsi o soluţie rapidă. Aceasta în sine poate împiedica procesul. Mediatorii pot dezvolta o dorinţă excesivă şi puternică de a găsi o soluţie magică rapidă, cu rezultatul că, în mod paradoxal, ei înşişi devin contraproductivi. Mediatorul are nevoie să fie în permanenţă vigilent cu privire la acest tip de fenomen şi trebuie să suspende sau să dea deoparte astfel de sentimente.
Sinele

Dorinţa de protejare permanentă a respectului de sine este în mod invariabil o chestiune centrală în numeroase situaţii dc conflict, aşadar reprezintă un ingredient axiomatic în procesul de mediere. Percepţia comună a „respectului de sine” înseamnă un mod de a fi static, ferm; respectul dc sine scăzut este o stare negativă a minţii, un sentiment de inferioritate, o „boală” care trebuie „vindecată” sau eradicată, în timp ce respectul de sine ridicat este o stare către care aspiră oamenii şi care trebuie menţinută.

Termenul „respect de sine” este definit în Ediţia a Treia a Noului Dicţionar Internaţional Webster (1981) ca fiind „încredere şi satisfacţie în propria persoană”. Potrivit acestei definiţii, sc presupune că norma existenţei umane este alcătuită dintr-o stare de respect de sine ridicat şi o valoare de sine ridicată. Termenul „respect de sine” este el însuşi ambiguu, deoarccc uneori poate semnifica o atitudine ridicată şi uneori scăzută, în funcţie de contextul situaţiei.

Din ipoteza că respectul de sine reprezintă un atribut pozitiv a derivat conceptul dc „gândire pozitivă” sau filozofia dc viaţă „câştig-câştig”. Deşi această atitudine serveşte scopului în unele ocazii, are totuşi anumite limitări şi poate produce rezultate devastatoare, de exemplu, pentru una sau alta dintre părţile implicate în mediere. Imaginaţi-vă situaţia în care Steve abordează procesul medierii cu o atitudine pozitivă, crezând cu tărie că va triumfa asupra Donnei. Dacă nu poate ajunge la rezultatul dorit, în ciuda tuturor eforturilor depuse, el poate percepe pierderea ca o lovitură mai mare asupra respectului de sine decât atunci când ar avea o atitudine mai puţin pozitivă sau aşteptări mai mici.

Teoria centrală a lui Alfred Adler despre şinele inferior şi superior a fost menţionată în Capitolul 1. Ar putea fi benefic să ne întoarcem puţin la filozofia acestuia. Potrivit lui Adler, conflictul dintre inferioritate şi superioritate este o caracteristică umană de bază. Conflictul apare din dorinţa omului de a deveni superior:

A fi o fiinţă umană înseamnă posesia unui sentiment de inferioritate care în mod constant presează spre propria cucerire. (Adler, în Ansbacher şi Ansbacher 1964)

Există multe feluri de a vizualiza „sinele”. Unii îl concep ca pe un nucleu neschimbător, sau ca pe un sine care se schimbă în mod constant, în funcţie de un anume sens în viaţă. Şinele sau respectul de sine fluctuează în funcţie de situaţiile în care se găsesc oamenii. Atunci când aspiraţiile sunt amăgite, respectul lor de sine se mută de la un nivel sigur către unul nesigur, sau de la unul nesemnificativ la unul semnificativ (Spinelli 1989, Strasser 1999). Mişcarea dinamică între respectul de sine scăzut şi cel ridicat este uneori definită ca o mişcare între un sine sigur şi unul nesigur, sau între un sine superior şi unul inferior.

Ce fac oamenii ca să-şi menţină respectul de sine depinde parţial de aspiraţiile, sensurile şi valorile lor, dar şi de atitudinea privind alegerile şi schimbarea. In acest studiu de caz, şi Donna şi Steve vor adopta diferite strategii pentru a-şi proteja respectul de sine. E posibil ca Donna să vrea bani sau compensaţii financiare pentru a-şi păstra imaginea intactă.

Steve ar putea avea nevoie de glorie, fie pentru sine, fie pentru afacerea de familie. Ar putea avea nevoie să-şi menţină superioritatea printr-un comportament agresiv; Donna poate face acelaşi lucru încercând să obţină respect, fie de la Steve, fie de la mediator. Strategiile pentru protejarea respectului lor de sine sunt tot la fel de variate ca şi indivizii.

Concepţia mediatorului despre respectul de sine poate fi extrem de importantă în mediere. Dacă, de exemplu, mediatorul presupune că respectul de sine al Donnei este o trăsătură umană negativă, iar cea a lui Steve este pozitivă, atunci va fi greu pentru mediator să negocieze un acord de tipul „suficient de bun”. Ar putea fi o sarcină imposibilă pentru mediator să încerce în permanenţă să-i menţină pe Donna şi Steve într-o stare de respect de sine ridicat.

Concluzie

Faptul că mediatorul este conştient şi sensibil la grijile Donnei şi ale lui Steve, care sunt precipitate de incertitudine, timp şi efemeritate, va creşte considerabil perspectivele unui mediu sigur şi nepericulos, care să ducă spre un acord. Mai mult, recunoaşterea strategiilor pe care Donna şi Steve le adoptă pentru a-şi proteja respectul de sine va plasa mediatorul într-o poziţie mult mai bună pentru a mişca procesul de mediere spre un acord satisfăcător.

In etapele finale ale acestui studiu dc caz, ca şi în majoritatea medierilor, este posibil ca Donna şi Steve să înceapă un proces de „târguiala’ - negocieri strategice şi poziţionale. Totuşi, acestea vor fi de cu totul altă natură decât cele dcscrisc la Capitolul 5 (A negocia sau a media?) Atât Donna, cât şi Steve vor fi avut ocazia deplină de a fi ascultaţi cu adevărat. Adevăratele lor motivaţii vor fi fost dezvăluite, iar grijile şi temerile lor explorate complet. Ei se vor fi mişcat cătrc o alianţă carc să funcţioneze.

Astfel, Steve va face anumite propuneri drept compensaţie, iar Donna va cântări dacă acele propuneri sunt potrivite sau nu. Steve poate că va fi pregătit sau nu să ridice nivelul ofertei sale, daca este considerată neacceptabilă de către Donna; iar Donna poate că îşi va reduce sau nu pretenţiile şi aşteptările privind un acord.

Dacă fiecare dintre ei va face asta, şi în ce măsură, va fi guvernat de aspectele psihologice discutate mai sus - grijile Donnei şi ale lui Steve cu privire la incertitudini şi timp, precum şi gradul în care fiecare dintre ei va vrea să-şi menţină sau să-şi protejeze imaginea şi respectul de sine.

Mediatorul care abordează părţile dintr-o poziţie de cunoaştere a aspectelor psihologice implicate va fi mult mai eficient în obţinerea unui acord.

Comentariu practic şi procedural

Acest studiu de caz reprezintă prima simulare dc mediere în cadrul Cursului de Mediere de la Şcoala de Psihoterapie şi Consiliere. Se ţine spre sfârşitul primei sesiuni în prima zi de curs, într-o etapă în care s-au oferit puţine informaţii legate dc abilităţile dc mediere. Participanţii au avut un curs şi exerciţii despre „Ascultarea activă”, dar, în afară de asta şi o scurtă privire asupra procesului medierii, participanţii nu vor avea niciun altfel de pregătire pentru „testarea” unei medieri reale.

Studiul de caz are la bază un caz juridic clasic, Donoghue vs. Ste-venson (1932) AC 562, despre care toţi studenţii învaţă în primii ani la Drept. Este un caz simplu, în care o doamnă găseşte un melc în descompunere într-o sticlă de bere de ghimbir din care băuse, în urma căruia a suferit daune fizice şi psihice. Totuşi, acest caz „simplu” a ajuns la Camera Lorzilor şi a schimbat întregul curs al jurisprudenţei. înainte de acest caz, consumatorul nu putea da în judecată un producător în legătură cu vreun produs cu defect din cauza lipsei unei relaţii contractuale între ei. Camera Lorzilor a introdus conceptul de obligaţie faţă de vecin (principiul „vecinului”), prin care s-a stabilit răspunderea producătorului pentru neglijenţă faţă de consumatorul final.

Odată cu apariţia acestei decizii monumentale, legea privind neglijenţa a fost propulsată în secolul al douăzecilea. (Christopher Walton, Charlesworth & Percy On Negligence, a zecea ediţie, capitolele 14-48)

Foile înmânate participanţilor la acest prim studiu de caz conţin nu numai faptele pentru mediator, dar şi informaţiile „confidenţiale” pentru ambele părţi. Astfel, fiecare participant, indiferent dacă joacă rolul mediatorului sau al părţii, va cunoaşte informaţiile confidenţiale ale fiecărei părţi. în simulările de mai târziu, mediatorul primeşte numai studiul de caz, în timp ce participanţii la roluri primesc studiul de caz, dar şi informaţiile confidenţiale pentru partea pe care o interpretează.

Simularea medierii

Principalele beneficii ale efectuării primei simulări de mediere într-o etapă relativ timpurie a cursului sunt două:

• participanţilor li se prezintă o ilustrare grafică a dificultăţilor şi riscurilor cu care un mediator nepregătit se poate întâlni participanţii dobândesc un punct de referinţă dramatic în raport de care să privească la sfârşitul cursului, pentru a compara performanţele lor „atunci şi acum”.

Mulţi dintre participanţi sunt avocaţi care, dat fiind faptul că îşi petrec majoritatea timpului încercând să rezolve cazuri, vor considera medierea în întregime ca pe o progresie naturală în raport cu abilităţile şi sarcinile lor zilnice. Chiar şi aceia care nu sunt avocaţi şi cei care au ales să vină la curs deoarece simt că este ceva pentru care au aptitudine sau cu care se vor deprinde, consideră că întâlnirile lor zilnice cu conflictele i-au pregătit să medieze în mod eficient. Se înşeală.

încă de la început, în faza în care mediatorul deschide procedurile prezentându-se părţilor şi prezentând părţile una celeilalte, mediatorul poate cădea într-o capcană jenantă: „Numele meu este John Smith. Aş fi mulţumit dacă îmi veţi spune John. Va pot spune pe numele de botez?”. Acest aspect a fost deja dezbătut în Capitolul 6 (Ce se întâmplă de fapt la o mediere „juridică”) şi demonstrează cum o simplă gafa poate imediat să ducă la disconfort în rândul părţilor şi îl pune pe mediator într-o poziţie neplăcută.

La prima simulare de mediere, mediatorul în formare uită adesea importanţa aşezării la masă. Acesta este un alt aspect de confort. Studenţilor de la curs li se repetă că una dintre primele funcţii ca şi mediatori este aceea de a „crea un mediu sigur”. Mediul sigur este acela care determină deschiderea şi poate duce la obţinerea unei înţelegeri „într-o întâlnire a minţii şi spiritului”. Astfel dc spaţiu nu poate fi creat dacă părţile se simt incomod. Destul de des, părţile vor fi neliniştite cu gândul că vor fi în aceeaşi cameră împreună, darămite că vor sta chiar la aceeaşi masă. Astfel, dacă mediatorul îi poziţionează în aşa fel încât părţile aproape că se ating, el va crea fară să vrea o atmosferă de tensiune sau nelinişte, care este complet neproductivă pentru acel spaţiu sigur pe care mediatorul eficient speră să-l creeze.

în mod similar, dacă mediatorul acordă atenţie puţină sau deloc acestui aspect, el nu va ajuta părţile - şi procesul - prea mult. De aceea, o invitaţie de genul „Vă rog, aşezaţi-vă unde doriţi...”, va face părţile să se simtă jenate: ele nu vor şti unde să se aşeze; instinctiv, vor dori să se aşeze cât mai departe de partea adversă, dar atunci vor descoperi că vor sta prea departe şi dc mediator; pot, de asemenea, să dorească acelaşi loc, ca şi cum ar fi în runda finală de la „scaunele muzicale”. Orice amestecare sau schimbare de scaune nu va face altceva decât să creeze o stare de disconfort şi stinghereală.

Mediatorul în formare este învăţat să trateze acest aspect cu atenţie, pentru a permite medierii măcar să pornească bine !

Declaraţiile de deschidere

Odată ce mediatorul a făcut declaraţia introductivă, studentul este învăţat să invite părţile să-şi prezinte fiecare „declaraţiile dc deschidere”. Şi aici, mediatorul neexperimentat poate cădea într-o capcană: „Cine dintre dvs. ar vrea să facă prima declaraţie? Cine ar vrea să înceapă? Cine vrea să vorbească primul?”.

Acestea sunt câteva căi prin care mediatorul neinstruit porneşte către declaraţiile de deschidere în primul studiu de caz. Participanţii sunt învăţaţi că trebui să stabilească limitele procesului de mediere pentru a obţine un mediu sigur. Dar întrebând părţile cine ar vrea să înceapă prima, mediatorul, într-o oarecare măsură, abdică de la propriile sale responsabilităţi. Acest lucru, din nou, are riscul de a crea tensiune şi nelinişte, deoarece:

una dintre părţi ar prefera să înceapă prima, dar nu vrea să spună acest lucru

una dintre părţi s-ar putea supăra dacă cealaltă se oferă prima ambele părţi pot avea reţineri să înceapă ele

• ambele părţi ar putea să se ofere, în acelaşi timp, să înceapă

Astfel, participantul este învăţat să preia un anumit control al procesului şi să decidă, dacă e posibil dinainte, pe cine va ruga primul să înceapă. Se va evita, astfel, o linişte jenantă în timp ce mediatorul se uită când la unul, când la altul, aşteptând un voluntar. Mediatorul ar trebui să aibă în plan şi pregătirea unei scurte explicaţii cu privire la motivele pentru alegerea părţii care va începe, pentru a nu jigni, supăra sau crea suspiciuni.

Prima sesiune separată

Avocaţii experimentaţi şi alţi profesionişti cu experienţă - care, după cum s-a arătat mai sus - se consideră mediatori înnăscuţi - descoperă că rămân totalmente f&ră cuvinte când ajung să facă prima simulare de mediere. Participanţii care fac cazul Donna Hew sunt adesea pierduţi pentru că nu ştiu cum să procedeze. Rămân perplecşi, nedumeriţi şi incapabili să acţioneze.

DESCOPERIREA FAPTELOR

Din acest motiv, recurg la descoperirea faptelor. Acesta este un proces cu care majoritatea avocaţilor sunt obişnuiţi şi se simt confortabil; ei fac asta de fiecare dată când primesc instrucţiuni de la clienţii lor. Dar în aceeaşi măsură, şi cei care nu sunt avocaţi recurg la întrebări de tipul descoperirea faptelor, deoarece este un proces normal pentru un individ rezonabil şi normal de curios. In acest fel, următorul schimb de replici tinde să aibă mereu loc:

MEDIATORUL: - Şi deci la ce oră aţi intrat în cafenea pentru a servi berea de ghimbir?

DONNA: - Pe la ora 16.00.

MEDIATORUL: - Obişnuiaţi să faceţi asta des?

DONNA: - Nu. Ocazional.

MEDIATORUL: - Frecventaţi această cafcnea dc multă vreme? DONNA: - De câţiva ani.

MEDIATORUL: - S-a mai întâmplat aşa ceva şi înainte?

DONNA: - Nu.

MEDIATORUL: - V-aţi plâns imediat?

DONNA: - Da, bineînţeles.

MEDIATORUL - Şi ei ce au spus?

DONNA: - Doar mi-au oferit o altă sticlă.

Acest schimb de replici poate fi sau nu interesant, dar cu ce a ajutat mediatorul? Mediatorul în formare rămâne curând fară întrebări de tipul „descoperirea faptelor” şi „înlemneşte”. Seria de întrebări închise nu a adus deloc beneficii pentru aflarea aspectelor adevărate sau esenţiale ale disputei, dacă acestea există, şi nu a ajutat deloc să mişte părţile spre un teren comun, de unde pot ajunge la o înţelegere.

Un mediator instruit poate că ar fi adoptat următoarea suită de întrebări, ce ar putea fi considerate mai eficiente:

Se poate să-mi împărtăşiţi sentimentele dvs. cu privire la cele menţionate de Steve 8c Son în declaraţia lor de deschidere?

Puteţi să-mi spuneţi cum v-a afectat toată această chestiune?

Cum vedeţi poziţia celor de la Steve 8c Son?

Aţi dori să-mi împărtăşiţi gândurile dvs. cu privire la propunerea lor? Ce spuneţi despre reacţia lor cu privire la revendicările dvs? înţeleg din declaraţia dvs. că există un sentiment de furie. Se poate să explicaţi mai bine ce anume vă face să fiţi furioasă în acest caz?

Dacă întrebările de mai sus precipită răspunsuri ce conţin o bogăţie de informaţii, atunci ar trebui urmate de o serie de întrebări punctuale, care ar putea asigura şi mai multe dezvăluiri, de exemplu:

Pot explora mai în detaliu...

Puteţi să-mi spuneţi un pic mai multe despre...

Pot să clarific...

Aţi dori să împărtăşiţi cu mine...

Puteţi să mă ajutaţi un pic mai mult cu...

întrebările de acest tip ar putea fi mai eficiente şi o pot încuraja pe Donna să se deschidă şi să explice povestea ei cât mai complet. Intenţia este să „apese cât mai multe butoane care să deschidă ecluzele” şi să permită Donnei să vorbească liber şi sincer. în acest fel, mediatorul va obţine cea mai mare cantitate de informaţii materiale, pe care le poate folosi apoi pentru a găsi acel teren comun.

A AJUNGE LA „LIMITĂ”

Un alt fenomen extrem de comun care apare în studiul de caz Donna Hew este acesta: atunci când participanţii abordează prima simulare de mediere, relativ neinstruiţi şi neexperimentaţi, există o dorinţă invariabilă de a „pune punctul pe i” în ce priveşte poziţiile de negociere ale părţilor. Acest fenomen apare de obicei la începutul primei întâlniri separate, iar întrebarea ia nenumărate forme. Unii participanţi o exprimă direct: „Care este în esenţă dorinţa dvs.?”. Alţii vocalizează întrebarea în feluri diferite:

Ce aţi fi pregătit să acceptaţi?

Ce sugeraţi a fi un acord rezonabil pentru dvs.?

V-aţi gândit la suma minimă de bani pe care aţi accepta-o?

Vă gândiţi la o anumită cifră ca şi compensaţie financiară?

Aveţi o cifră finală în minte?

Ce aţi aştepta sau aţi vrea să vină dinspre cealaltă parte din punct

de vedere al plăţii?

Care ar fi suma minimă cu care aţi fi mulţumit să plecaţi?

Spuneţi-mi care este scopul dvs. final?

Practica de a ruga părţile să specifice „limita” este plină de pericole şi dificultăţi:
Banii pot sa nu fie obiectivul principal în primul rând, întrebarea presupune că banii reprezintă obiectivul principal al părţii - şi invariabil nu este aşa. Adesea, mediatorul va afla că „banii” sunt un simplu vehicul pentru emoţiile părţii. După cum s-a spus anterior, toate disputele implică o rănire a sentimentelor, iar una dintre părţi poate experimenta un sentiment dc mânie şi durere incomensurabile din cauza modului cum a fost tratată de cealaltă parte. Când se întâmplă asta, primul lor obiectiv este să facă rău, să strice şi să rănească partea opusă cât mai aspru posibil — iar invariabil, percepţia lor este că modul cel mai eficient de a produce astfel de pagube este să-i „lovească acolo unde-i doare cel mai tare - la buzunar!”

• Părţile nesigure de limită

în al doilea rând, părţile nu ştiu care este limita lor atunci când porncsc pe calca medierii. Sc poate să nu sc fi gândit pe deplin la asta în această fază timpurie; sau poate depinde de un număr de alţi factori, cum ar fi întrebarea dacă banii sunt însoţiţi şi de scuze sau o recunoaştere a culpci sau dacă alte beneficii tangibile pot fi obţinute din acord

• Părţile ar putea să nu spună adevărul

în al treilea rând, dacă este rugată să spună carc este suma limită şi presupunând că s-a gândit şi are un răspuns, e posibil ca partea să nu spună mediatorului adevărul. într-o fază incipientă a procesului, părţile adesea nu au avut posibilitatea să-şi vcrificc încrcdcrca în mediator şi nu pot fi sigure cu privire la poziţia acestuia în negociere. Invariabil, ei văd în mediator un negociator în numele lor şi vechile instincte legate dc negocicrea poziţională îşi fac apariţia:

Dacă spunem mediatorului că 50.000 de lire este suma limită, probabil că vom pleca cu 30.000 dc lire. Aşa că mai bine îi spunem 70.000 de lire.

Mai important, poate, este faptul că mediatorul nu va şti ori nu poate fi sigur dacă părţile au spus adevărul. Dacă el continuă apoi pe baza a ceea ce i s-a spus şi o ia de bună, această chestiune se va întoarce împotriva lui într-o etapă ulterioară a procesului.
• Părţile se află în impas deoarece nu ştiu ce să spună

In al patrulea rând, cerând unei părţi să precizeze suma limită, mediatorul „îi pune să aleagă” ce să spună:

Să spunem adevărul sau nu?

Un mediator atent nu ar trebui să pună părţile într-o astfel de poziţie, în care acestea se găsesc în dilema de a nu şti ce să dezvăluie mediatorului. O astfel de poziţie creează o fisură între ei şi împiedică procesul liber şi deschis de schimb de informaţii.

• Părţile au o poziţie „fixă” cu privire la suma limită

In al cincilea rând, odată ce au dezvăluit mediatorului ceea ce pretind că este suma minimă acceptabilă - sau cea mai mare sumă pe care ar fi pregătiţi să o plătească - devine şi mai dificil pentru părţi să se mişte din acea poziţie. Se vor teme că le va afecta imaginea sau că vor părea slabi, sau că nu vor fi văzuţi sinceri în ochii mediatorului şi astfel ar fi tentaţi sau înclinaţi să-şi menţină poziţia iniţială pentru mai mult timp decât ar face-o altfel. Acest lucru limitează serios „manevrabilitatea” mediatorului în sarcina sa de a determina părţile să se mute din poziţiile lor înrădăcinate.

Ideea nu este ca mediatorul să nu încerce niciodată să afle suma limită a părţilor, dar mai degrabă trebuie să se facă într-un mod mai subtil şi eficient şi nu în etapa de început a medierii. Este complet de înţeles că mediatorul ar trebui să fie nerăbdător să stabilească zona cea mai joasă sau mai ridicată a terenului comun între părţi: acesta va simţi că suma limită este singurul mod de a vedea dacă este posibil un acord între părţi şi singurul mod prin care ele pot începe să lucreze împreună pentru acel teren comun. Dar mediatorii în formare ar trebui să reziste acestei tentaţii în faza de început a medierii. Ei sunt învăţaţi cum să determine suma limită a părţilor într-un mod mai general şi mai puţin direct. Descoperind aspecte ale perspectivei părţilor asupra lumii şi abordarea generală privind acordul şi compensaţiile materiale, mediatorul va putea decela mai bine între adevărata poziţie şi rezultatul optim pentru fiecare parte. în acest fel, mediatorul se va afla într-o poziţie favorabilă pentru a lucra cu părţile în vederea atingerii acelui obiectiv.
în continuare, sunt prezentate câteva sugestii de întrebări care vor exprima perspectiva părţii asupra acordului:

Cu ce v-ar ajuta un acord în această situaţie?

Cum v-ar afecta pe dvs. şi familia dvs. o înţelegere financiară?

Cum vedeţi o rezolvare a accstci dispute?

Puteţi să-mi spuneţi gândurile dvs. cu privire la un rezultat favorabil al acestei dispute?

Ce ar însemna pentru dvs. o compensare financiară?

Cum credeţi că ar trebui rezolvată această problemă în mod satisfăcător?

Concluzie

Până la sfârşitul acestei prime simulări dc mediere, participanţii la curs încep să aprecieze calităţile foarte diferite pe care vor trebui să le demonstreze pentru a fi mediatori eficienţi. Multe dintre calităţi diferă dc acelea pe care le-au dobândit instinctiv ca avocaţi sau alte profesii. Vor învăţa că descoperirea de fapte şi „întrebările închise” nu sunt eficiente sau de ajutor pentru a duce procesul mai departe, ci doar stagnează posibilitatea de a ajunge la miezul disputei. Ei vor observa că abilităţile obişnuite de a se comporta cu oamenii în vieţile lor obişnuite trebuie să fie şlefuite şi folosite într-un mod specific dacă vor vrea să aibă succcs în mediere. Trebuie să reziste şi să îndepărteze instinctul de a fi critici, de a face presupuneri şi de a încerca să asigure o rezolvare rapidă.

O întreagă lume de noi abilităţi se întinde în faţă. 

(Bibliografie:"Medierea - O perspectivă psihologică asupra soluționării conflictelor", 2012, fmmm.ro)


Păreri despre Donna Hews. Steve & Son - Cazul melcului din berea de ghimbir

Ați colaborat cu acest mediator? Scrieți-vă părerea.