Modelele de mediere, fie că adoptă sau nu o abordare psihologică, sau au o participare psihoterapeutică sau de consiliere, se bazează pe premiza că toate disputele sunt afectate şi influenţate de principii psihologice şi emoţionale — sau ceea ce un nespecialist ar spune „bariere psihologice”. Orice dispută implică o rănire a sentimentelor, astfel că puţine sunt disputele care să nu conţină elementul lor emoţional. Dacă orice conflict ar fi abordat dintr-o perspectivă pur neemoţională, raţională, practică, pragmatică sau comercială, fară influenţe externe sau alte constrângeri, foarte puţine dispute ar continua. A rămâne în conflict cu altcineva sfidează cercetarea raţională; a continua o dispută comercială sfidează analiza economică. Cu greu se poate spune că este în interesul comcrcial sau practic al vreuneia dintre părţi să fie sau să prelungească un conflict cu altcineva. Aşadar, ce împiedică părţile să-şi rezolve disputele în mod rezonabil, raţional şi prietenos? Ce strategii adoptă acestea pentru a scăpa dintr-o situaţie conflictuală? De ce aceste strategii generează atât de des mai degrabă obstacole şi blocaje pentru un acord?

Consiliul de Mediere solicită eliminarea amendamentelor OG 90/2012 cu privire la posibilitatea ca avocaţii şi notarii să poată efectua activităţi de mediere fără cursuri de formare iniţială şi continuă